17 ianuarie, 2014

Diseminarea reuniunilor profesionale naţionale

Pe data de 10 ianuarie la şedinţa de formare profesională continuă Elena Harconiţa, directoarea Bibliotecii, a relatat despre participările sale la reuniunile profesionale la finele anului 2013: Conferinţa consacrată aniversării a 80 ani de la fondarea Bibliotecii Republicane Ştiinţifice Agricole a UASM cu genericul „Biblioteca universitară şi specializată: particularităţi, realizări, viziuni”, 26 noiembrie 2013 http://biblio.uasm.md/
Conferinţa finală a proiectului „OA Connect+ în mediul academic al Republicii Moldova”, care a avut loc miercuri, 18 decembrie 2013, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Evenimentul a avut ca scop prezentarea rezultatelor campaniei de promovare a Accesului Deschis în Republica Moldova, iniţiativele instituționale şi evenimentele de succes din cadrul Săptămânii Accesului Deschis care a avut loc în perioada 21-27 octombrie 2013. Conferinţa s-a finalizat cu Gala Promotorilor Accesului Deschis, unde Bibliotecii Stiinţifice USARB i-a fost decernată Diploma pentru promovarea activă a Accesului Deschis la informaţie în mediul academic.

13 ianuarie, 2014

Diseminarea informaţiilor despre atelierul profesional cu genericul Fişiere de autoritate

Pe data de 3 decembrie, în cadrul şedinţei de dezvoltare profesională, tinerii bibliotecari Mihaela Staver, Lilia Ucraineţ, Gherda Palii, Marina Magher au relatat despre participarea la atelierul profesional Fişiere de autoritate (nume şi subiecte) în sistem automatizat: realităţi şi tendinţe organizat de Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, Secţiunea Biblioteci Universitare, Secţiunea Catalogare şi Indexare pe 29 noiembrie 2013. În cadrul discuţiilor au intervenit cu completări Dna Elena Harconiţa, director, Dna Lina Mihăluţă, director adjunct, Taisiaa Aculova, bibliograf principal.