09 martie, 2016

Comunicat pe marginea lucrărilor Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI, ediţia a IV-a, 23 februarie 2016

La 23 februarie, bibliotecarii universitari bălțeni s-au reunit la Colloquia Bibliothecariorum Faina Tlehuci, aflat deja la a IV-a ediție. Colocviul bibliotecar a fost inaugurat in 2013, în memoria ex-directoarei de 40 de ani a BŞ USARB. La acest eveniment remarcabil sînt invitați membrii comunității academice si profesionale din țară și de peste hotare, toți cei care au cunoscut-o sau care au lucrat alături de distinsa biblioteconomistă Faina Tlehuci.

În cadrul ședinței în plen: Faina Tlehuci - personalitate merituoasă  în istoria biblioteconomiei naţionale. Amintiri  şi  reflecţii, Elena Harconiţa, director Biblioteca Ştiinţifică USARB, inițiatoarea Colloquia  Bibliothecariorum şi moderatoarea evenimentului, a relatat despre semnificaţia deosebită a evenimentului, consacrat  Doamnei Faina Tlehuci ce şi-a dedicat viaţa acestei minunate profesii. Cu  mult respect şi consideraţie faţă de predecesorii domeniului, a remarcat importanța cinstirii memoriei distinsei conducătoare, meritul Fainei Tlehuci în dezvoltarea bibliotecii moderne, calităţile personale şi profesionale ale eminentului om în biblioteconomie care a depus eforturi considerabile în toţi cei 40 de ani de director,  aceste întîlniri fiind o dovadă a continuității  acelor fapte şi realizări începute în îndepărtatul 1962.

 Inginerul Radu Moţoc, membrul de Onoare al Senatului USARB, secretarul Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina „Costache Negri” din Galaţi a fost, ca de obicei, prezent cu un omagiu respectuos, dedicat Doamnei care  „a reușit să pună o amprentă durabilă pe relațiile umane în general și cu precădere pe cele profesionale. Este greu de contorizat câte cărți au trecut prin mîinile distinsei Doamne, dar cu siguranță cele mai valoroase au fost răsfoite dacă nu citite. Păstrăm o vie amintire Doamnei, care ne privește de sus și credem că apreciază eforturile acestui minunat colectiv de bibliotecari din Catedrala Cărții din Bălți, care a dovedit o capacitate remarcabilă d e adaptare în continuare la evoluția societății în permanentă schimbare”.

În prima Secţiune Colecţiile Bibliotecii – valoare şi continuitate  au fost susţinute 7 comunicări cu o tematică laboriasă şi diversă.
Elena Cristian, şef serviciu, Svetlana Cecan, bibliotecar, Serviciul Organizarea şi conservarea colecţiilor au vorbit despre ediţiile de lux şi bibliofile din colecţia de patrimoniu a BŞ USARB reiterînd că colecţia Bibliotecii are o structură enciclopedică, cuprinde 1 021 919 documente, 299 128 titluri în 57 de limbi, inclusiv ediţii de lux şi bibliofile de mare valoare, ediţii prime de lux, exemplare numerotate sau cu autograf, ilustrate de artişti consacraţi, precum şi volume cu însemnări manuscrise, cu ex-libris. Printre lucrările reprezentative se regăsesc cele 4 volume ale lui Henryk Sienkiewicz.
Prin foc şi sabie: Roman cu ilustraţii, tradus de Sofia Nădejde la editura Biuroului Universal” Atanasie I. Niţeanu, 1909-1910; Al. Cioranescu. Don Carlos de Viana, drama în patru acte din colecţia, Fundaţia Regele Carol I, tipărită la Paris, 1954; volumele de la editura Curtea Veche publishing” colecţia Casa Regală”: Monarhiile secolului XXI (2013), scrisă de Sanda Gătejeanu Gheorghe şi Ioan-Luca Vlad; Colecţia de lux Manuscriptum, ediţii bibliofile, editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1997 ş.a.

Natalia Culicov, şef oficiu Referinţe bibliografice a prezentat informaţii despre Dicționarul universal al limbii române de Lazar Săineanu la 120 de ani de la prima ediţie, un dicţionar complet al limbii române, una dintre cele mai utilizate opere lexicografice româneşti. Timp de patru decenii sînt publicate nouă ediţii succesive 1896 – 1943. Biblioteca Științifică USARB, deține două dintre edițiile menționate mai sus, ediția a III-a din 1914 și ediția a V-a din 1925, ambele localizate în colecția de carte rară a Bibliotecii.
Radu Moţoc, Membru de Onoare al Senatului USARB a abordat Corespondența lui Vasile Alecsandri cu Edouard Grenier (1855 – 1885). Corespondența lui Vasile Alecsandri poate fi considerată din multe privințe ca fiind unică în România, atît prin numărul mare de peste 2 200 de scrisori cunoscute pînă acum, dar și prin diversitatea persoanelor din elita culturală și politică cu care coresponda. Edouard Grenier, născut la Baume-les-Dames la 20 iunie 1819 și decedat în același oraș la 4 decembrie 1901, este considerat pe drept cuvânt ca unul dintre cei dintâi printre poeții de-al doilea ordin pe care i-a produs secolul al XX-lea. Ceea ce caracterizează aceste scrisori, este bogăția informațiilor ce rezultă din citirea lor, dar și eleganța plină de umor rafinat pe care poetul îl practică atunci când era cazul. Cu certitudine, Vasile Alecsandri avea cultul prieteniei și a fost respectat pe măsură.

Importanţa publicaţiilor periodice în asigurarea procesului de informare, documentare şi cercetare a fost subiectul abordat de Angela Hăbăşescu, bibliotecar principal, Valentina Vacarciuc, bibliotecar, Serviciul Comunicarea. Studiul bibliometric s-a axat pe analiza colecţiei de publicaţii în serie din Sala de lectură nr. 3 „Ştiinţe psihopedagogice, naturii, reale. Arte”, editate în RM, România şi Rusia şi include: 384 anale şi anuare în 65 titluri, 6377 reviste în 353 titluri şi 5355 ziare în 45 titluri. În cercetarea au fost specificate genurile publicaţiilor în serie, revistele ştiinţifice din RM înregistrate în DOAJ din colecţia sălii de lectură, revistele ştiinţifice naţionale acreditate şi indexate pe categorii de către CNAA, indexul publicaţiilor periodice în limba română, indexul publicaţiilor periodice universitare calculat de Softul „Publish or Perish”, ponderea împrumuturilor de publicaţii în serie în raport cu împrumuturile totale anii 2013-2015. Evaluarea rolului publicaţiilor în serie privind acoperirea info - documentară a procesului didactic a fost scopul sondajului desfăşurat în Sala de lectură. 51 %  din studenţi apreciază ca foarte bună calitatea şi cantitatea colecţiei de  publicaţii în serie.

Un studiu bibliometric privind Revistele din domeniul Drept a fost prezentat de Snejana Zadainova, bibliotecar,  Purici  Aliona, bibliotecar, Serviciul Comunicarea colecţiilor. Datele obţinute în urma cercetării au permis evaluarea punctelor forte şi aspectelor vulnerabile de completare a fondului de reviste: locul de publicare, categorii, publicarea lucrărilor profesorilor USARB în revistele ştiinţifice, disponibilitatea revistelor în format electronic şi în baze de date.

Elena Ţurcan, bibliotecar Sala de Împrumut nr. 3 Documente muzicale, a a relatat despre oamenii iluștri ai oraşului Bălţi, nume notorii provenite din Bălţi, celebre pe mapamond acum un secol şi mai bine, dar care au rămas în anonimat precum: Alexandru Lemiş (viorist), Costache Parno (Parnău) viorist, Eugenia Maleşevschi (pictor), Sigismund  Zalevschi (bas-bariton), Izabella Kremer (soprană) ş.a.

Marina Şulman, bibliotecar Sala de Împrumut nr.4 Documente în limbi străine, a prezentat un studiu dedicat capodoperei „Ambasadorul Extraordinar” a vestitului scriitor englez William Golding. În această parabolă găsim elemente din diverse genuri: poveste, satira socială şi antiutopie. Eroii principali sînt Cezar, bibliotecarul Fonokl şi sora lui Eufrosinia. Istoria descoperirii lui Fonokl în calitatea de inventator este foarte interesantă şi instructivă pentru bibliotecarii din secolul 21. Marina Şulman ne convinge, că interpretarea textului artistic este pentru bibliotecarii contemporani o cale de întoarcere a utilizatorii de informaţie în bibliotecile moderne.  

Secţiunea Bibliotecile viitorului: posibilităţi infinite a inclus 5 comunicări dedicate aspectelor informării şi comunicării electronice. Valentina Topalo, şef Centru Manifestări culturale, a vorbit despre contribuţia  instituţiei bibliotecare în clasamentul Webometrics al USARB, locul Bibliotecii în clasamentul mondial de site-uri universitare pe Ranking Web of Universities (Webometrics), criteriile de evaluare a universităților din Webometrics, acţiuni reale ale Bibliotecii în scopul de a creşte numărul de backlink-uri la domainul libruniv.usarb.md, înregistrarea Politicii USARB privind Accesul Deschis în ROARMAP, mecanisme de creştere a linkurilor externe. Numărul de pagini indexate în Google, domeniul BŞ USARB (libruniv.usarb.md ) este de aproximativ 12 890 de pagini în 5 ani, în Yahoo- 3 442 pagini, în Bing-167.

Olga Dascal, bibliotecar principal Centrul Informatizare şi activităţi în reţea. Mediateca, Marina Magher, şef oficiu Serviciul Comunicarea colecţiilor au trecut în revistă portalurile ştiinţifice globale ca sursă relevantă de acoperire a necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor USARB,  evoluţia accesului la baze de date timp de 15 ani în BŞ USARB, accesările bazei de date EBSCO în anii 2013 – 2015. Conform Raportului organizaţiei REM – Resurse Electronice pentru Moldova BŞ USARB se regăseşte pe locul 3 în statisticile EBSCO şi SpringerLink. Accesarea bazelor de date de pe pagina web a BŞ USARB este următoarea:  EBSCO - 2 677, 23%,  SpringerLink - 2 030, 17%;  EIFL - 1 294, 11%; alte baze de date - 5 852, 49%.

Mihaela Staver, bibliotecar principal, Serviciul Cercetare. Asistenţă de Specialitate în prezentarea Biblioteca Ştiinţifică USARB pe Facebook: priorități și perspective a accentuat importanţa utilizării reţelelor sociale de către biblioteci cu scopul de a ajunge mai rapid la utilizatori. Biblioteca Științifică USARB şi-a creat pagină pe Facebook în anul 2010, are ca  scop furnizarea de  informaţii utilizatorilor despre diverse activităţi, produse și servicii. Grație paginii pe Facebook Biblioteca interactionează mai usor cu potențialii utilizatori sau cu utilizatorii deja existenți. Potrivit studiului despre reţelele sociale, desfăşurat în BŞ USARB cea mai preferată  reţea socială a studenţilor bălțeni este Facebook. Pe parcursul anului 2015 pe Facebook au fost plasate 244 informații, numărul total de accesări a paginii este de 27 700. Avantajele contului Facebook pentru Biblioteca USARB constă în acelerarea procesului de formare a imaginii Bibliotecii, diseminarea informaţiilor educaţionale şi culturale, feedback şi conexiune rapidă dintre potenţialul utilizator şi produse printr-un click.

Lilia Ucraineţ, bibliotecar, Serviciul Dezvoltarea colecţiilor. Catalogare. Indexare a prezentat studiul privind integrarea subiectului tratat în document în una din clasele principale ale CZU, experienţa analizei documentare a resurselor informaţionale din Clasa 9 - Geografie. Biografie. Istorie din cadrul CZU aplicată în Biblioteca Ştiinţifică USARB. Sinteza şi analiza documentară integrează documentele din Clasa 9 în sistemul de clasificare universal şi demonstrează, prin intermediul diverselor exemple, necesitatea utilizării clasei respective în raport cu domeniile adiacente, folosind un  limbaj documentar, exprimat prin indicii principali  şi indicii auxiliari. Clasificarea şi indexarea corectă a documentelor permite ordonarea materialului în mod util pe rafturile cu acces liber, structurarea semnificativă a bibliografiilor şi indexurilor de subiecte, asigură accesul multilingv la colecţii, furnizarea unor instrumente structurale pentru organizarea resurselor Web, analiza colecţiilor, este utilă în contextul criteriilor de căutare.

Lilia Ababii, bibliotecar principal, Sala de Împrumut nr. 4 Documente în limbi străine a abordat Politica de confidenţialitate în cadrul BŞ USARB, evidenţiind documentele principale care reglementează prelucrarea şi asigurarea protecţiei  datelor cu caracter personal: Codul deontologic al bibliotecarului, documentele IFLA, Politica de confidenţialitate în cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Regulamentul privind prelucrarea informaţiilor ce conţin date cu caracter personal în sistemul  de evidenţă a cititorilor în BȘ USARB. Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează pentru realizarea următoarelo r scopuri: înregistrarea utilizatorilor în Baza de date Cititor; eliberarea Permisului de intrare în Biblioteca Ştiinţifică USARB; completarea Fişei cititorului în Oficiul Săli de împrumut; utilizarea programului USB Agent Ordine; conexiunea cu Baza Universitară a studenţilor şi masteranzilor USARB prin Intranet; ţinerea evidenţei oportune a utilizatorilor în programul de Statistică BŞ USARB etc. Conform rezultatelor sondajului difuzat utilizatorilor, 45 respondenţi consideră oportune acţiunile de protecţie a datelor cu caracter personal.
Investigaţiile efectuate, spectrul larg de subiecte abordate, elucidarea componentei practice vin să sporească calitatea şi relevanţa serviciilor infobibliotecare, diversificarea și modernizarea activității bibliotecii moderne.

Elena STRATAN, şef serviciu Cercetare. Asistenţa de specialitate,

BŞ USARB, e-mail: elena.stratan1@gmail.com