24 martie, 2016

Şedinţa de diseminare privind implementarea Proiectelor LNSS şi MISISQ la Biblioteca Științifică USARB

Pe data de 23 martie,  la şedinţa de diseminare,  Elena Harconiţa, directoarea Bibliotecii,  a relatat despre Lansarea Proiectului Servicii de suport pentru rețeaua debiblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus - LNSS, în cadrul Programului ERASMUS+ Consolidarea capacităților în domeniul învățămîntului superior -  Capacity Building in the Field of Higher education (CBNE),  desfășurat la Braşov.  Proiectul urmărește crearea și întreținerea unei Rețele de Servicii de suport în Țările Parteneriatului Estic „Biblioteca în rețea”, care ar urma să transforme bibliotecile din instituțiile implicate în proiect în unele moderne, relevante și accesibile.
De asemenea, Doamna Elena Harconiţa, a relatat despre participarea  unui grup de bibliotecari la  trainingul  privind WP3 Cultura informației, care s-a desfăşurat în Cluj-Napoca, România la Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „IuliuHațieganu”  colaboratorilor căreia le mulţumim pentru instruire, schimbul de experienţă şi ospitalitate. 
Echipa de  participanţi  ai proiectului: Lina Mihaluța, director adjunct,  Elena Stratan, Valentina Topalo, Silvia Ciobanu şefi servicii, au povestit  despre vizita bibliotecilor, locurilor istorice şi muzeelor din or. Braşov şi Cluj-Napoca. 

Lansarea proiectului „Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor”.

    În perioada 7-10 martie 2016, Elena Harconiţa, directorul BŞ USARB şi Lina Mihaluţa, director adjunct, au participat în Braşov, România, la  inaugurarea Proiectului Servicii de suport: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus  prin dezvoltarea personalului debibliotecă și modernizarea bibliotecilor - Library Network Support Services: modernizing libraries in Armenia, Moldova and Belarus through library staff development and reforming libraries - LNSS, lansat în cadrul Programului ERASMUS+ Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior.
      Beneficiarii direcți ai proiectului sînt bibliotecarii, dar reformele efectuate vor avea un impact favorabil asupra personalului academic, studenților, personalului administrativ al universităților, dar și asupra persoanelor cu necesități speciale. Scopul general al proiectului este modernizarea și consolidarea bibliotecilor, îmbunătățirea competențelor personalului bibliotecar în instituțiile de învățămînt superior din Moldova, Armenia și Belarus.

Cursul de formare a formatorilor WP3 – TEMPUS Modern Information Services for Improvement Study Quality (MISISQ), Cluj-Napoca, România

În perioada 08-17 martie 2016, o echipă de bibliotecari – participanţii implementării Proiectului MISISQ din cadrul Programului TEMPUS, în următoarea componenţă: Elena Harconiţa, directoruli Bibliotecii Ştiinţifice si Elena Stratan, Valentina Topalo, Silvia Ciobanu şefi servicii, au participat la trainingul privind WP3 Cultura informației, care s-a desfăşurat în Cluj-Napoca, România la Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Sesiunile de training au inclus subiectele: identificarea necesităților de informare și adaptarea lor la resurse – tipuri de surse de documentare; principii generale de proiectare și structura bazelor de date; bazele de date și serviciile specifice marilor distribuitori: Elsevier (ScienceDirect, SciVal), Wiley, SpringerLink; instruire practică în PRIMO, componentă specifică ALEPH, implementată în Republica Moldova; plagiatul / citarea / detectarea plagiatului; evaluarea rezultatelor și performanței în cercetare – principii de scientometrie, baze de date specifice; aplicaţiii practice în Web of Science, Jurnal Citation Report, Scopus, Google Scholar etc.

09 martie, 2016

Open Education Week 2016

Miercuri, 9 martie 2016, în incinta Bibliotecii Științifice USARB a avut loc inaugurarea Săptămînii Educaţiei Deschise – Open Education Week 2016. Programul a inclus prezentările: Fenomenul şi Importanţa Săptămînii Educaţiei Deschise (Angela Hăbășescu, bibliotecar principal serviciul Comunicarea colecţiilor); Resurse electronice Educaţionale Deschise cu trimitere la revista online E-Learning Papers (Olga Dascal, bibliotecar principal Mediateca); Generaţia Y - cum o dezvoltăm?: feedback pe reţelele sociale, postarea succeselor online (Mihaela Staver, bibliotecar principal, serviciul Cercetare. Asistență de specialitate). Moderator: Elena Stratan, șef Serviciu Cercetare. Asistență de specialitate. 

Comunicat pe marginea lucrărilor Colloquia Bibliothecariorum IN MEMORIAM FAINA TLEHUCI, ediţia a IV-a, 23 februarie 2016

La 23 februarie, bibliotecarii universitari bălțeni s-au reunit la Colloquia Bibliothecariorum Faina Tlehuci, aflat deja la a IV-a ediție. Colocviul bibliotecar a fost inaugurat in 2013, în memoria ex-directoarei de 40 de ani a BŞ USARB. La acest eveniment remarcabil sînt invitați membrii comunității academice si profesionale din țară și de peste hotare, toți cei care au cunoscut-o sau care au lucrat alături de distinsa biblioteconomistă Faina Tlehuci.

În cadrul ședinței în plen: Faina Tlehuci - personalitate merituoasă  în istoria biblioteconomiei naţionale. Amintiri  şi  reflecţii, Elena Harconiţa, director Biblioteca Ştiinţifică USARB, inițiatoarea Colloquia  Bibliothecariorum şi moderatoarea evenimentului, a relatat despre semnificaţia deosebită a evenimentului, consacrat  Doamnei Faina Tlehuci ce şi-a dedicat viaţa acestei minunate profesii. Cu  mult respect şi consideraţie faţă de predecesorii domeniului, a remarcat importanța cinstirii memoriei distinsei conducătoare, meritul Fainei Tlehuci în dezvoltarea bibliotecii moderne, calităţile personale şi profesionale ale eminentului om în biblioteconomie care a depus eforturi considerabile în toţi cei 40 de ani de director,  aceste întîlniri fiind o dovadă a continuității  acelor fapte şi realizări începute în îndepărtatul 1962.

 Inginerul Radu Moţoc, membrul de Onoare al Senatului USARB, secretarul Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina „Costache Negri” din Galaţi a fost, ca de obicei, prezent cu un omagiu respectuos, dedicat Doamnei care  „a reușit să pună o amprentă durabilă pe relațiile umane în general și cu precădere pe cele profesionale. Este greu de contorizat câte cărți au trecut prin mîinile distinsei Doamne, dar cu siguranță cele mai valoroase au fost răsfoite dacă nu citite. Păstrăm o vie amintire Doamnei, care ne privește de sus și credem că apreciază eforturile acestui minunat colectiv de bibliotecari din Catedrala Cărții din Bălți, care a dovedit o capacitate remarcabilă d e adaptare în continuare la evoluția societății în permanentă schimbare”.

Diseminarea informaţiilor de la reuniunile profesionale naţionale

În cadrul şedinţei de dezvoltare profesională, Dna Lilia Ababii, bibliotecar principal, a relatat despre participarea sa în data de 26 februarie la ULIM în cadrul Departamentului Informațional Biblioteconomic (DIB) unde a avut loc Conferința Symposia Investigatio Bibliotheca, ediția a VIII-a cu genericul Biblioteca din învățămînt: dinamism, acces, dezvoltare, transformare. Activitatea a urmărit scopul de a promova serviciile informaționale moderne oferite de biblioteci, încurajarea noilor direcții de cercetare, crearea unui mediu benefic pentru schimburi de experiență .

Dna Elena Harconiţa, directoarea Bibliotecii, a informat despre participarea la Forumul cercetătorilor din Sistemul Național de Biblioteci, organizatori BNRM, BM „B.P.Hasdeu. În cadrul acestui Forum Dna directoare a prezentat comunicarea Aspecte privind cercetarea bibliografică organizată. De asemenea, bibliotecarii au fost informaţi despre proiectul Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova, un proiect în care sînt incluse 18 biblioteci universitare și are potențialul de a îmbunătăți activitatea bibliotecilor universitare din țară, coordonator fiind Biblioteca Ştiinţifică ASEM.  
Au mai fost prezentate  lucrările: Cadru de Reglementare, vol. VI. 2012-2015, Ch. 2016, destinată tuturor specialiștilor din domeniul biblioteconomiei, avînd  menirea de a reglementa activitatea bibliotecilor din Republica Moldova, Dicționarul de biblioteconomie și științe ale informării, Ch. 2014, un dicționar util pentru bibliotecari și alți profesioniști din domeniul infodocumentar, editat de colegii de la BŞC „Andrei Lupan” a AŞM.

 Mihaela Staver, bibliotecar principal, 
serviciul Cercetare.Asistenţa de specialitate