30 aprilie, 2014

Ziua Bibliotecarului la Universitatea din Bălţi

Un program special Zilele bibliotecarului universitar bălţean înmediul virtual,  expoziţia  on-line Bibliotecarul – Om de cultură, creator, formator, furnizor de informaţii calitative, şedinţele de la ora 8.00 consacrate istoriei profesiei, nobleţei ei, dar şi dificultăţilor cu care se confruntă…
       Reveniţi de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, unde la 23 aprilie Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, susţinută de Ministerul Culturii, a organizat  manifestarea  consacrată tuturor bibliotecarilor moldoveni, E. Stratan, A. Lîsîi şi A. Nagherneac şi-au împărtăşit impresiile şi au relatat despre Diplomele şi darurile primite.  

DIPLOME ŞI PREMII PENTRU BIBLIOTECARII UNIVERSITARI DE LA BĂLŢI

Elena STRATAN, şef serviciu Cercetare. Asistenţa de specialitate - Diploma Guvernului de gradul întîi pentru activitate îndelungată şi rodnică în domeniul biblioteconomiei, profesionalism, contribuţie substanţială la organizarea asistenţei de specialitate şi la coordonarea programului de formare continuă, dinamism şi perseverenţă, precum şi în legătură cu Ziua Bibliotecarului.
Elena HARCONIŢA, director – Diploma Ministerului Educaţiei pentru performanţe deosebite în activitatea profesională, contribuţie substanţială la implementarea serviciilor inovative bazate pe lectură, merite deosebite în cultivarea dragostei de carte şi cu prilejul Zilei Bibliotecarului.
Ana NAGHERNEAC, şef serviciu Informare Cercetare Bibliografică – Diploma Ministerului Educaţiei pentru performanţe deosebite în activitatea profesională, contribuţie substanţială la implementarea serviciilor inovative bazate pe lectură, merite deosebite în cultivarea dragostei de carte şi cu prilejul Zilei Bibliotecarului.
Ala LÎSÎI, bibliotecar principal - Diploma Ministerului Culturii pentru implementarea serviciilor novative bazate pe lectură, tehnologia informaţiei şi comunicării şi cu prilejul  Zilei Bibliotecarului; Diplomă de excelenţă pentru contribuţii originale la promovarea cu pasiune şi perseverenţă a imaginii şi activităţii bibliotecii, pentru activitate de aleasă dăruire cu importante rezultate; Diploma Concursul Naţional Cel mai Bun Bibliotecar al Anului 2013 Categoria biblioteci universitare şi specializate pentru rezultate remarcabile în activitatea profesională, merite deosebite şi contribuţii substanţiale la dezvoltarea bibliotecii, susţinute cu abnegaţie şi atitudine creativă şi demnă de bibliotecă şi utilizatori.
Igor Afatin, director adjunct Informatizare, Elena CRISTIAN, şef serviciu Organizarea şi Conservarea Colecţiilor, Lilia Ababi, bibliotecar principal, serviciul Comunicarea Colecţiilor - Diplomă de excelenţă pentru contribuţii originale la promovarea cu pasiune şi perseverenţă a imaginii şi activităţii bibliotecii, pentru activitate de aleasă dăruire cu importante rezultate.

În cadrul Concursului Naţional „Cele mai reuşite lucrări în domeniul Biblioteconomiei şi Ştiinţelor Informării din anul 2013”

PREMIUL I, Secţiunea BIBLIOTECONOMIE
Faina Tlehuci – 90 de ani de la naştere = Faina Tlehuci – 90 years old : Colloquia bibliothecariorum, ed. a 1-a, 25 febr. 2013 / coord. : Elena Harconiţa (red.) ; colegiul de red. : Lina Mihaluţa, Elena Stratan ; rez. în lb. engl. : Valentina Topalo ; design/ cop./machetare : Silvia Ciobanu ; tehnored. : Svetlana Şişcanu. – Bălţi, 2013. – 204 p. – ISBN: 978-9975-50-036-4; http://www.calameo.com/books/0011333496d2967c2a62f ; http://tinread.usb.md:8888/tinread/fulltext/bsu/coloquia_tlehuci.pdf

Cu prilejul Zilei Bibliotecarului Rectorul USARB a menționat meritele deosebite și a adus mulțumiri pentru munca depusă bibliotecarilor: Ludmila Răileanu, șe serviciu Comunicarea Colecțiilor, Maria Fotescu, bibliograf, Gherda Palii, bibliotecar principal, Marina Magher, șef oficiu, Margarita Iulic, șef oficiu.